Institutul Medico-Militar

Înaltă distincţie acordată studenţilor de la Institutul Medico-Militar

COMUNICAT NR. 001
Data: 01.10.2020

 
„Emblema de Onoare a Medicinei Militare”, a fost conferită joi 1 octombrie, studenţilor care au făcut parte din echipa TELVERDE a Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti, în perioada 23 martie – 19 iunie.
 
Celor 25 de studenţi din anii V şi VI, le-a fost conferită cea mai înaltă distincţie a Medicinei Militare, din partea şefului Direcţiei Medicale, general de brigadă med. conf. univ. dr. Dragoş-Marian Popescu, prin reprezentanţii structurii col. med. Răzvan Boşoteanu şi col. Dragoş Haralambie.
 
Evenimentul a fost coordonat de comandantul Institutului Medico-Militar, col. med. şef de lucrări dr. Mihail-Silviu Tudosie şi a reprezentat aprecierea instituţiei medico-militare pentru efortul depus de studenţi, în cadrul activităţii de voluntariat desfăşurate la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, pe timpul stării de urgenţă declarate în pandemia de COVID-19.
Institutul Medico-Militar